top of page
Poza scriitoruluiVocea Banatului

Încă două zile libere pentru români. Proiectul, undă verde în Camera Deputaților

O veste bună pentru cei care deja numără zilele până la viitoarele „minivacanțe”, ca sa-și facă planuri pentru perioada liberă de la muncă. Află că se vor putea bucura de încă două zile libere, în ianuarie.

Miercuri, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege iniţiat de PSD care prevede ca zilele de 6 şi 7 ianuarie, Sărbătoarea Botezului Domnului şi Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, să fie declarate zile de sărbătoare legală, în care nu se lucrează, informează Agerpres.

Așadar, acest proiect de lege prevede trecerea, printre zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează, şi a celor din 6 ianuarie – Botezul Domnului (Boboteaza) şi 7 ianuarie – Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul.

Proiectul, adoptat deja de Senat

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, în decembrie 2022. Camera Deputaților este for decizional în acest caz.

Pasul următor presupune ca proiectul să ajungă pe masa președintelui, în vederea promulgării. După ce se va întâmpla acest lucru, românii își vor putea face planuri pentru cele două noi zile libere din luna ianuarie, după cele din 1 și 2 ale primei luni din an.

Sursa: national.ro

0 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Commentaires


bottom of page