top of page
Poza scriitoruluiVocea Banatului

Vești proaste despre vreme. Autoritățile din Caraș-Severin sunt în alertă

Actualizată în: 21 mai



Județul Caraș-Severin va intra sub semnul unui cod portocaliu de vreme rea și de inundații. Din această seară până mâine dimineață sunt anunțate averse, vânt puternic, vijelii și grindină.


Meteorologii anunță că, de astăzi, de la ora 18.00, până duminică, la ora 10.00, partea de sud-vest a României se va afla sub cod portocaliu de instabilitate atmosferică. În județele Arad, Timiș, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Gorj și în zona de munte a județului Vâlcea și Alba vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale în general de 70 – 80 km/h) și pe arii restrânse vijelii puternice și grindină. În intervale scurte de timp (1 – 3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30 – 50 l/mp și izolat de peste 70 – 80 l/mp.


Având în vedere cantitățile mari de precipitații anunțate, și hidrologii au emis un cod portocaliu de inundații, care va intra în vigoare astăzi, la ora 18.00, și va rămâne valabil până duminică la aceeași oră. Sunt vizate râurile Bega, Timiș, Pogăniș, Bârzava, Moravița, Caraș, Nera, Cerna și afluenții mici ai Dunării.


Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Semenic” Caraș-Severin a luat primele măsuri în contextul prognozei date de meteorologi și de hidrologi:


– notificarea UAT-urilor din județ prin dispeceratul ISU Caraș-Severin;

– monitorizarea situației existente la nivelul județului, conform competențelor;

– pregătirea tehnicii/materialelor/personalului pentru asigurarea intervenției la nevoie;

– asigurarea fluxului informațional între instituțiile cu responsabilități în gestionarea situațiilor de urgență produse de fenomenele hidrometeorologice;

– la nevoie, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) se va întruni în ședință extraordinară în sistem online prin Google Meet.

0 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comentários


bottom of page