top of page
Poza scriitoruluiVocea Banatului

Tenis: Carlos Alcaraz a câştigat turneul ATP Masters 1.000 de la Madrid

Tânărul tenisman spaniol Carlos Alcaraz (19 ani) a câştigat duminică turneul ATP de la Madrid, în finala căruia l-a învins cu 6-3, 6-1, pe germanul Alexander Zverev, numărul trei mondial şi campionul olimpic en titre, la capătul unui joc care a durat doar 62 de minute.

Alcaraz şi-a trecut cu această ocazie în palmares al doilea titlu de categoria Masters 1.000 din acest sezon, după cel obţinut în luna martie la Miami (Florida). El îi eliminase în drumul către finală pe sârbul Novak Djokovic, actualul lider al clasamentului ATP, şi pe spaniolul Rafael Nadal, jucătorul cu cele mai multe trofee de Grand Slam din istorie (21).

„Este extraordinar că am reuşit să-i înving pe aceşti jucători. Să înving doi dintre cei mai buni tenismeni din istorie şi apoi pe Zverev, numărul 3 mondial. Easte un jucător grozav. Aş spune că aceasta este cea mai bună săptămâna din viaţa mea”, a spus Alcaraz în interviu său pe teren. „Am 19 ani şi cred că acesta este cheia pentru a putea juca meciuri lungi şi grele la rând. Mă simt foarte bine din punct de vedere fizic”, a adăugat campionul spaniol.

„Vreau să-l felicit pe Carlos. În acest moment, el este cel mai bun jucător din lume şi este extraordinar ca tenisul săi aibă noi supervedete ca el. Cred că va câştiga multe turnee de Mare Şlem, va ajunge numărul unu mondial şi se va impune în acest turneu de multe ori de acum înainte”, a afirmat la rândul său Zverev după finala din capitala Spaniei. Carlos Alcaraz este cel mai tânăr jucător din istorie care cucereşte două trofee Masters 1.000, după compatriotul său Rafael Nadal, învingător la Monte Carlo şi Roma în 2005, când avea doar 18 ani. Graţie victoriei de duminică, Alcaraz a devenit tenismanul cu cele mai multe victorii în circuitul profesionist de la debutul acestui sezon (28), devansându-l pe grecul Stefanos Tsitsipas (27). AGERPRES

0 afișări0 comentarii

Comments


bottom of page