top of page
Poza scriitoruluiVocea Banatului

Suntem tot mai puţini în ţară. Am pierdut populația unui oraș cât Arad sau Pitești!

Populaţia rezidentă a României a fost, la 1 ianuarie 2022, de 19,038 de milioane de persoane, în scădere cu 163.600 de persoane faţă de 1 ianuarie 2021, potrivit datelor oficiale, după recensământ.

Populația urbană, precum și cea de sex feminin sunt majoritare (54,0%, respectiv 51,1%).

De ce a scăzut populaţia României?

Cauza principală a acestei scăderi o reprezintă sporul natural negativ (numărul persoanelor decedate depăşind numărul născuţilor vii cu 156.000 de persoane).

Această valoare se ajustează cu numărul naşterilor şi deceselor care au fost declarate tardiv la oficiile de stare civilă. Potrivit INS, la 1 ianuarie 2022, populaţia rezidentă din mediul urban a fost de 10,281 de milioane persoane, în scădere cu 0,1% faţă 1 ianuarie 2021.

Populaţia feminină la 1 ianuarie 2022 a fost de 9,728 de milioane de persoane, în scădere cu 0,9% faţă de aceeaşi dată a anului precedent.

Ţara e îmbătrânită

Fenomenul de îmbătrânire demografică continuă să se accentueze (ridicându-se la 123,6 persoane vârstnice la 100 de tineri sub 15 ani), ecartul dintre populația vârstnică de 65 de ani și peste și populația tânără de 0-14 ani ajungând la 709 mii persoane (3 708 mii față de 2 999 mii persoane), în creștere față de 678 mii persoane la 1 ianuarie 2021.

România continuă să fie o ţară de emigrare, fenomenul de emigrare constituind cea de-a doua cauză principală a reducerii populaţiei ţării. Soldul migraţiei internaționale în anul 2021 a fost negativ, numărul emigranţilor depăşind numărul imigranților cu puțin peste 16.000 de persoane.

0 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


bottom of page