top of page
Poza scriitoruluiVocea Banatului

Se cere renegocierea PNRR. Importăm cantități enorme de energie electrică!

Sindicaliștii de la Cartel Alfa au trimis un memoriu președintelui României, premierului, Senatului și Camerei Deputaților în care cer renegocierea PNRR. Aceștia arată că, din cauza condițiilor impuse de fostul Guvern, România și-a închis capacitățile pe cărbune și a ajuns să importe aproape 3.000 de MW de energie electrică, la prețuri exorbitante. Confederația Cartel Alfa este decisă să meargă și la Bruxelles, pentru a arăta situația îngrozitoare în care se găsește țara.

Constant, în ultimii 10 ani, România a închis 50% din capacitatea centralelor electrice de producție a energiei pe bază de cărbune, iar toate aceste capacități închise au fost tăiate și vândute ca fier vechi, nemaipunându-se capacități noi de producție a energiei în loc, semnalează sindicaliștii de la Cartel Alfa Gorj, într-un memoriu adresat instituțiilor statului.

”Puterea instalată pe cărbune în 2012 era de circa 5.350 MW, iar în prezent România mai dispune de 3.165 MW. Prin angajamentul asumat de România în Planul Național de Redresare și Reziliență – Componenta C6 energie, se vor închide capacități de producție de 2.355 MW până la 31.12.2025, iar după data de 1 ianuarie 2026 va mai rămâne o capacitate de 810 MW, care va fi trecută în conservare până în anul 2030. Urmare a închiderilor capacităților de producție energie electrică pe cărbune în ritm accelerat, România a ajuns importator de energie, iar, în perioadele în care nu bate vântul, se importă cantități uriașe de energie, ajungându-se, la orele de vârf, și la importuri de 2.950 MW”, se arată în memoriul Cartel Alfa. Sindicaliștii semnalează că România a negociat PNRR luându-și angajamente și ținte care vor pune în dificultate societățile și consumatorii casnici și că, urmare a conjuncturii actuale și a deficitului de energie electrică înregistrat la nivelul țării, prețul pe MW a crescut galopant, ajungând, în unele zile, pe PZU, să se tranzacționeze cu 3.000 lei/MW.

PNRR, împotriva interesului național

România nu își mai poate permite să închidă în ritm accelerat capacitățile de producere a energiei electrice pe bază de cărbune, susține Cartel Alfa, care a solicitat Guvernului adoptarea unor măsuri în regim de urgență. Cea mai importantă dintre acestea este renegocierea Programului de restructurare a Complexului Energetic Oltenia, prevăzut în PNRR, în concordanță cu interesul național. Totodată, sindicaliștii cer suspendarea imediată a achiziționării certificatelor de CO2 pe o perioadă de 2-5 ani sau subvenționarea acestora integral de către stat, după modelul aplicat în Polonia.

”Cerem urgentarea adoptării hotărârii de guvern de scoatere din fondul forestier a suprafețelor de teren aflate în fața fronturilor de lucru pentru deblocarea avansului carierelor și urgentarea extinderii licențelor de exploatare din perimetrele miniere existente în prezent în cadrul societății. Solicităm suspendarea disponibilizărilor de personal și urgentarea asigurării deficitului de personal în cadrul societății, astfel ca, într-un orizont de timp de minimum 6 luni, să conducă la creșterea producției de cărbune la o cantitate anuală de cel puțin 18 milioane de tone, începând cu 2023, ceea ce va conduce la o producție anuală de energie la Complexul Energetic Oltenia de 11.500.000 MW și menținerea constantă a acestei producții până la obținerea independenței energetice a României”, se mai precizează în memoriu.

Din nou, OMV

Președintele Cartel Alfa Gorj, Alin Munteanu, arată că importăm enorm de multă energie și că trebuie să ne gândim că, în scurt timp, nu o să ne mai dea nimeni energie, pentru că fiecare țară își păstrează pentru ea. ”Și acești 3.000 de MW, fiindcă noi depindem de ei, sunt și vor fi la prețuri extraordinar de mari. Ne tot vorbesc despre gazele din Marea Neagră, deși o să treacă ani buni până o să vedem gaze de acolo. Virgil Popescu ne vorbește despre gaze și la el, în Turnu Severin, oamenii se încălzesc la blocuri cu butelii, că nu au gaze. A pus-o în directorat la CE Oltenia pe Pintea Diaconu Lăcrămioara, care nu a trecut de un an pe acolo și al cărei soț este în boardul OMV. Și OMV a câștigat să facă parcuri fotovoltaice la CE Oltenia, cu banii din PNRR. Tot spun că a luat Complexul Energetic Oltenia proiectul. Nu a luat CEO nimic, a luat OMV-ul”, ne-a declarat Alin Munteanu, președintele Cartel Alfa Gorj.

0 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Hozzászólások


bottom of page