top of page
Poza scriitoruluiVocea Banatului

Rezoluția Parlamentului European, fix zero. Olanda nu ne vrea în Schengen

Mobilizarea generală cerută de Guvern, pe motiv că acum este șansa noastră de a intra în Schengen, pare așa, o diversiune doar pentru necunoscători. Marea Rezoluție a Parlamentului European, prezentată ca cea mai mare victorie din ultimul secol, este, de fapt, a patra, în tot atâția ani. Favorabile au fost și celelalte trei, din 2018 încoace, dar România tot în afara gardului Schengen a rămas. Votul decisiv îl dă Consiliul European, unde este nevoie de unanimitate, iar Olanda nu are niciun gând de a vota în favoarea noastră.

Cei care s-au îmbătat deja cu iluzia că, din ianuarie 2023, România intră în Schengen, ar trebui să se trezească. Nici vorbă de așa ceva. Țările vestice s-au opus, cu schimbul, față de intrarea României în Schengen, lăsând la înaintare, de data aceasta, inflexibila Olanda, pentru care pierderea influenței economice a Portului Rotterdam, prin concurența Portului Constanța, este de neacceptat. Ca să spunem lucrurile foarte clar, doar o privatizare a Portului Constanța, vehiculată, la un moment dat, de liberali, ar mai mișca puțin poziția Olandei. Și nu așa, oricum, ci prin cumpărarea unei cote majoritare chiar de către societăți olandeze, care oricum și-au înfipt afaceri prin Portul Constanța. În rest, totul e spectacol pentru proști. Mai mult, Rezoluția aia a Parlamentului European, pe care oficialii noștri au prezentat-o cu un entuziasm deșănțat, nu este prima și, probabil, nici ultima, dar aici s-a mizat pe memoria scurtă a românului.

”Este a patra rezoluție a Parlamentului European favorabilă intrării României în Schengen, au mai fost una în 2018, una în 2020 și una în 2021. Când se va întruni Consiliul European pentru a supune la vot intrarea României în Schengen? Când va vrea el! Nu prea am înțeles isteria asta națională cu gata, s-a votat. Păi s-a votat a patra oară”, ne-a declarat europarlamentarul Mihai Tudose, fost premier al României. În fapt, Consiliul European se întrunește chiar repede, pe 20 și 21 octombrie, la Bruxelles, dar pe agenda discuțiilor nu se regăsește nimic despre România și intrarea în Schengen.

”Ar trebui convinși ăștia din Olanda”

Europarlamentarul Tudor Ciuhodaru ne spune că misiunea cea mai dificilă aparține acum Administrației Prezidențiale de la noi, care trebuie să-și intensifice eforturile diplomatice și să obțină această unanimitate la Consiliul European. ”Ar trebui convinși ăștia din Olanda, că, practic, aici e problema. Mingea este în curtea Consiliului European. Rezoluția a fost o afirmare a Parlamentului European de susținere a României pentru intrarea în spațiul Schengen. A fost o majoritate importantă care a susținut acest lucru, exceptându-i pe ăia cinci care s-au obținut și care sunt tot din partidul de guvernare al domnului Rutte. Eu am cerut ca românii să fie tratați în același fel ca olandezii, ca germanii și francezii, nu ca cetățeni de mâna a doua. Pentru că nu au fost numai olandezii care s-au opus, de-a lungul vremii au oscilat, am mai fost și alte țări. Acum, Parlamentul European va înainta rezoluția Consiliului European și urmează ca acesta din urmă să se întrunească pentru a decide, cu mențiunea că este nevoie de unanimitate pentru ca România să intre în Schengen”, ne-a precizat europarlamentarul Tudor Ciuhodaru.

Numai Ciucă jubilează

Probabil pentru că ori nu înțelege mecanismul, ori ca să se mai laude cu reușite imaginare, premierul Nicolae Ciucă a anunțat că procesul de intrare a României în Schengen a intrat pe ultima sută de metri. ”România a mai făcut încă un pas către admiterea în Spațiul Schengen: Parlamentul European a votat o rezoluție prin care cere Consiliului Uniunii Europene să aprobe intrarea țării noastre în spațiul de liberă circulație. Votul covârșitor în favoarea cauzei României a venit pe fondul susținerii pe care o avem din partea Partidului Popular European, care are cel mai numeros grup de europarlamentari. Azi am văzut cât de important este sprijinul marii familii europene de centru-dreapta, din care PNL face parte. Admiterea în Spațiul Schengen tocmai a intrat pe ultima sută de metri!”, a afirmat Nicolae Ciucă. Dovadă că rezoluția nu a însemnat nimic este și aceea că dinspre Cotroceni nu s-a auzit niciun sunet.

0 afișări0 comentarii

Comments


bottom of page