top of page
Poza scriitoruluiVocea Banatului

Rapid – FCSB, precedat de o decizie majoră: Mutu a aflat hotărârea acționarilor

Actualizată în: 21 mai




Fără victorie de la 1 martie încoace, perioadă în care a înregistrat două remize și patru înfrângeri în campionat cu Rapid, Adrian Mutu (44 de ani) a fost reconfirmat în funcție. Acționarul Victor Angelescu a explicat pentru prosport.ro că atât tehnicianul, cât și președintele Daniel Niculae au susținerea conducerii. Totuși, inclusiv Angelescu a lăsat de înțeles că, treptat, echipa trebuie să iasă din această criză, iar primul pas, în acest sens, trebuie făcut în weekend, când e programat derby-ul cu FCSB (duminică, ora 20.30).


Am hotărât împreună cu domnul Şucu (n.r. – acționarul Dan Șucu) să susţinem actuala conducere a echipei. Am văzut opinia liderilor galeriei, e părerea lor, dar noi îi sprijinim pe Adrian Mutu şi pe Daniel Niculae. Nu e vorba de un sprijin doar pentru următoarele etape, ci pe termen lung. Avem nevoie de o victorie cu FCSB în faţa suporterilor noştri. Trebuie să demonstrăm că merităm să fim în play-off“, a declarat Victor Angelescu.

Iar unul dintre liderii galeriei, Gigi Corsicanu’, a încercat să calmeze apele, într-o intervenție în cadrul GSP Live : „Nu se pune problema să demitem noi antrenorul, asta e treaba conducerii. Dar trebuie să avem o întâlnire cu conducătorii, înaintea acestui meci extrem de important cu FCSB, să le spunem ce gândim și noi, să luăm niște decizii. Oamenii sunt nemulțumiți de cum arată, cum joacă echipa. Aici e Rapid, e Giulești, nu e un club oarecare“.


Play-off, etapa a IV-a


Sâmbătă: CFR Cluj – Sepsi 2-1

Duminică: CS U Craiova – Rapid 3-1

Luni: FCSB – Farul 2-1

Clasament

1. Farul Constanța 39 de puncte

2. CFR Cluj 38p*

3. FCSB 37p*

4. CSU Craiova 32p

5. Rapid 28p

6. Sepsi 24p


Play-out, etapa a IV-a


Vineri: FC U Craiova – Voluntari 3-3

Vineri: UTA – Botoșani 0-2

Sâmbătă: Mioveni – Hermannstadt 0-2

Duminică: Petrolul – „U“ Cluj 0-2

Luni: FC Argeș – Chindia 1-0

Clasament

1. FC U Craiova 27p

2. Petrolul 27p

3. Botoşani 26p

4. Hermannstadt 24p

5. Voluntari 23p

6. „U“ Cluj 23p

7. Chindia 19p

8. UTA 18p*

9. FC Argeş 17p*

10. Mioveni 11p


*Cu rotunjirea punctelor în sus.

**În play-out, locurile 9 și 10 retrogradează direct, în timp ce locurile 7 și 8 vor juca un baraj de menținere / promovare cu locurile 3 și 4 din „B“.

Sursa: adevarul.ro

Sursa foto: Facebook FC Rapid 1923

0 afișări0 comentarii

Comments


bottom of page