top of page
Poza scriitoruluiVocea Banatului

Partida Sepsi – FC U Craiova, întreruptă definitiv de arbitru după 26 de minute! Scandări xeno

Suporterii și-au dat în petec încă o dată! Meciul Sepsi Sf. Gheorghe – FCU Craiova a fost întrerupt de două ori de arbitru, din cauza scandărilor xenofobe ale spectatorilor, atât ai oaspeților, cât și ai gazdelor.

Fanii lui Sepsi s-au războit cu cei ai Craiovei.

Partida din etapa a 23-a din Superliga a fost întreruptă prima dată în minutul 26, când arbitrul Andrei Chivulete a oprit jocul, i-a cerut crainicului să facă un apel la spectatori și a trimis jucătorii la vestiare. După o pauză de așteptare de peste 10 minute, echipele au revenit pe teren, dar scandările au continuat. Ca atare, după câteva secunde, arbitrul Andrei Chivulete a oprit de tot partida!

Scandările xenofobe au venit dinspre ambele galerii. Suporterii lui FCU au strigat „Afară, afară, cu ungurii din țară”. Spectatorii echipei gazdă au răspuns scandări de același gen.

Cazul va fi judecat de Comisia de Disciplină din cadrul FRF zilele următoare. Pe baza raportului întocmit de arbitru și de observatorul partidei, Octavian Goga, se va lua o decizie. Având în vedere că ambele tabere sunt vinovate, cel mai probabil celle două cluburi vor fi penalizate cu meciu pierdut la ”masa verde” cu 0-3.

FCU Craiova a mai avut probleme cu scandările xenofobe la meciurile cu rivala din oraș, CS Universitatea.

Sursa: adevarul.ro

Sursa foto: Facebook Sepsi OSK

0 afișări0 comentarii

Comments


bottom of page