top of page
Poza scriitoruluiVocea Banatului

Noi vești pentru pensionari. Ciolacu: „Când mărim pensiile, mărim la toată lumea” 

Chestiunea măririi pensiilor revine în atenție. Liderul PSD a făcut noi declarații pe acest subiect de interes pentru pensionarii din România, de această dată joi seară, de la Craiova, având-o alături pe actuala primăriță a acestui oraș, fost ministru social-democrat al Muncii, Lia Olguța Vasilescu.

„Am spus, nu e prima oară (…), trebuie să plecăm de la un 10% categoric. Când mărim pensiile, mărim la toată lumea, şi cei care au pensii mai mici, şi cei care au pensii mai mari”, a susținut Marcel Ciolacu.

„Părerea mea că trebuie găsită calea… cum am găsit când am intrat la guvernare acel program pe care le-am lucrat împreună cu doamna Olguţa Vasilescu, în care la anumite zone, la peste trei milioane şi jumătate dintre pensionari am venit şi cu acele ajutoare (…) pe o perioadă, mai ales perioada de iarnă, şi se vede cât de bine au venit”, a completat președintele PSD, joi seară, aflat la Craiova, răspunzând unei întrebări de la presă.

Promisiune ministrului Budăi

Recent, actualul ministru al Muncii, Marius Budăi, transmisese un mesaj cu referire la pensii.

Cât sunt în funcția de ministru al Muncii nu va scădea nicio pensie în România, ba, dimpotrivă, mă voi lupta ca pensiile părinților și bunicilor noștri să crească”, a scris social-democratul Budăi, miercuri, 14 septembrie, pe Facebook.

Pe de altă parte, ministrul Muncii a mai adus în discuție o chestiune, și anume salariul minim la nivel european. „Altfel, salut adoptarea de către Parlamentul European a Directivei privind instituirea unui salariu minim la nivel european, care va fi 50% din salariul mediu! De când a reintrat la guvernare PSD a susținut, prin Ministerul Muncii, adoptarea acestei Directive, căreia alții, care au guvernat înainte, i s-au opus!”, a mai susținut Budăi în aceeași postare transmisă prin intermediul rețelei de socializare amintite.

Sursa foto: Facebook Marcel Ciolacu

0 afișări0 comentarii

Comments


bottom of page