.png)
Stabilirea amplasamentului primei mini centrale nucleare din România, dar și din Europa și din lume, a fost prezentată de Virgil Popescu, ministrul Energiei, ca o mare realizare. În fapt, pe lângă pericolul acestor reactoare modulare mici, care nu au fost încă testate, vorbim aici de un orizont de timp foarte mare de finalizare a acestora, în condițiile în care România s-a obligat să își închidă toate capacitățile de producție a energiei.
Cineva spunea că este foarte suspect că americanii ne-au dat și bani ca să acceptăm amplasarea mini centralelor nucleare în România. Și, într-adevăr, SUA ne-au finanțat cu 1,2 milioane de dolari pentru identificarea şi evaluarea diferitelor amplasamente pentru implementarea reactoarelor modulare mici în țara noastră. Dacă reactoarele acestea erau atât de performante și sigure, fără îndoială că americanii le-ar fi vândut ca pâinea caldă. Ceea ce se știe mai puțin e faptul că acestea încă nu sunt finalizate, nici măcar prototipul nu a fost realizat, supus aprobării și pus în funcțiune. Dar autoritățile române se îmbată cu apă rece sau cel puțin încearcă să îmbete populația cu apă rece, creând un fals sentiment de siguranță, în contextul în care autorii neaoși ai PNRR-ului ne lasă fără niciun fel de sursă constantă de energie din 2025. Însă acest mini reactor cu care s-au lăudat premierul și ministrul Energiei și care ar urma să fie înfipt la Doicești, în județul Dâmbovița (lucru care ar trebui să dea fiori vecinilor de pe o rază de cel puțin 200 de km) nu are niciun termen de execuție și punere în funcțiune. Compania americană, care a primit aprobare să construiască reactoare de testare în Idaho, le va finaliza prin 2029 și 2030, deci imposibil ca înainte de 2030 România să aibă vreo mini centrală nucleară care să producă energie electrică. Sigur că, la cât de riscante și netestate sunt acestea, nu este nicio tragedie întârzierea, problema este însă că diversiunea autorităților nu va avea cum să acopere un viitor și previzibil blackout în România.
Reactoarele, deființate de specialiști
Jan Haverkamp, expert senior în energie nucleară și politici energetice la Greenpeace, afirma că reactorul modular mic (SMR) nu există decât pe hârtie și că documentația a fost deja pusă la îndoială în repetate rânduri. Este foarte probabil, spunea acesta, ca, din cauza nevoii de capital pe termen lung necesar fabricii care va produce reactoarele și a complexității modelului NuScale și a adaptărilor necesare, reactoarele să nu fie deloc ieftine. „Cred că e puțin probabil că vor putea fi livrate la un preț mai mic de 6.000 euro/kWe instalat, ceea ce înseamnă că fiecare modul de 70 MW va costa în jur de 0,5 miliarde de euro, și că 6 unități vor costa în jur de 3 miliarde de euro. Pentru acest preț ajungi să beneficiezi de o capacitate de doar 420 MWe, ceea ce e foarte puțin”, declara Jan Haverkamp. Acesta a mai arătat că reactoarele modulare mici din România ar urma să funcționeze mult prea târziu, nu înainte de 2035, și că vor furniza doar o foarte mică parte din electricitate, în condițiile în care, la acel moment, România va trebui să producă electricitate doar din surse regenerabile.
Deșeuri radioactive
Expertul Greenpeace consideră că reactoarele modulare mici sunt periculoase. Mai ales că este vorba despre un model nou, netestat, și pot exista erori de de proiectare care pot duce la accidente foarte grave. „Aceste reactoare vor avea nevoie de măsuri de precauție de urgență similare cu cele vechi. De asemenea, vor produce aceleași tipuri de deșeuri radioactive. Mai mult, încă nu există o propunere clară care să indice dacă acestea vor fi reprocesate sau dacă pur și simplu vor produce combustibil uzat care trebuie gestionat”, a mai precizat Jan Haverkamp.
Sursa foto: Facebook Virgil Popescu
Comments