top of page
Poza scriitoruluiVocea Banatului

Ionuț Popovici: ,,Din orgoliul lui Romeo Dunca, județul pierde 13 milioane de lei!”

Actualizată în: 21 mai



,,Consiliul Județean Caraș-Severin a ajuns să fie instituția care demonstrează că încăpățânarea nu duce la nimic bun. Pentru că actualul președinte, care uită că ocupă o funcție vremelnică, dar cu consecințe pe termen lung, nu poate avea o relație civilizată cu angajații instituției, aruncă mii de euro pe serviciile unui privat. Deși juriștii Consiliului Județean au dat dovadă de competență, de profesionalism, câștigând în primă instanță procesul cu constructorul Centrului de Management Integrat al Deșeurilor de la Lupac, Romeo Dunca, împreună cu aleșii PNL, și-a dat girul pentru a achiziționa serviciile unui avocat în această speță. 20.000 de lei, bani publici! Nu contest priceperea acestui avocat, însă rezultatul acestei decizii este dezastruos.


Județul Caraș-Severin a pierdut procesul și își ia gândul de la 11.047.737,68 de lei, atât cât ar fi trebuit să plătească SC Alpha Construct Sistem SA pentru că nu a respectat termenele prevăzute, la care se mai adaugă 2.154.526 de lei pe care cărășenii îi vor da firmei. Alți 50.000 de lei reprezintă cheltuielile de judecată. Prin comparație, juriștii din Consiliul Județean sunt cei care au salvat Caraș-Severinul în urmă cu 4 ani, câștigând litigiul cu Ministerul Dezvoltării, atunci când conturile erau blocate. Aceiași juriști au câștigat și procesul cu Aeroportul Caransebeș.


Îngrijorător este că specialiștii din Consiliul Județean au fost dați la o parte și din alte procese pentru a face loc unor avocați. Prin astfel de decizii, cărășenii plătesc practic de două ori același serviciu. Cu toții știm ce înseamnă plata onorariului unui avocat, mai ales la acest nivel. Și în timp ce aruncă bani grei pentru niște servicii scumpe, care se dovedesc a fi neprofitabile, Romeo Dunca și consilierii liberali renunță la proiecte fundamentale pe motiv că nu sunt fonduri…”

Sursă text și foto: Facebook Ionuț Mihai Popovici

0 afișări0 comentarii

Comments


bottom of page