top of page
Poza scriitoruluiVocea Banatului

Gest de prietenie. Vizită de rămas-bun la Prefectura Caraș-Severin

Actualizată în: 21 mai



Consulul general al Republicii Serbia la Timișoara, Vladan Tadić, a vizitat astăzi județul Caraș-Severin pentru a-și lua rămas-bun de la reprezentanții instituțiilor cu care a colaborat de-a lungul mandatului de 6 ani, ajuns acum la final.


Printre cei pe care a ținut să îi revadă s-a numărat și prefectul judeţului Caraş-Severin, Ioan Dragomir. În cadrul discuțiilor, Vladan Tadić a prezentat un scurt bilanț al activității sale, raportându-se și la colaborarea avută cu instituțiile din Caraș-Severin. „Deși este o vizită de rămas-bun, această întâlnire este și un prilej de intensificare a relațiilor de cooperare dintre România și Serbia, dar mai ales între județul Caraș-Severin și regiunile vecine din Serbia, care derulează împreună proiecte și inițiative. Pe durata mandatului meu, consider că am avut o colaborare excelentă cu Instituția Prefectului, autoritățile județene, cu multe dintre primăriile din județul dumneavoastră, mai ales cu cele din zona Clisurii Dunării, unde trăiesc cei mai mulți etnici sârbi. Consulatul Serbiei s-a străduit să extindă cooperarea pe plan cultural, economic, dar și în ceea ce privește încheierea de parteneriate, cu ale căror rezultate putem să ne mândrim pentru că s-au concretizat în implementarea de proiecte comune”, a precizat Vladan Tadić, consulul general al Republicii Serbia la Timișoara.


Excelența Sa s-a declarat încântat de inițiativa recentă a primarilor din localitățile aflate în zona Clisurii Dunării de a semna o inițiativă comună pentru construirea unui pod peste Dunăre. „Mandatul meu se încheie, dar mergem pe același drum împreună”, a concluzionat acesta.


La rândul său, prefectul județului Caraș-Severin a apreciat demersul autorităților locale de la malul Dunării, precum și acordul de înfrățire semnat între Primăria Comunei Coronini și Primăria Orașului Golubac. „Toți primarii de la Socol până la Berzasca își doresc un pod peste Dunăre, iar inițiativa lor este încurajată și la nivel județean. Ne-am bucura dacă într-adevăr s-ar materializa această idee frumoasă și ne punem speranțele în demersurile pe care le fac în acest sens autoritățile locale de pe ambele maluri ale Dunării”, a subliniat Ioan Dragomir.


Prefectul de Caraș-Severin a făcut și o scurtă prezentare a Caraș-Severin, cu accent pe importanța prezenței comunității etnicilor sârbi, care contribuie, prin păstrarea specificului național, la bogăția multietnică și multiculturală a județului. Potrivit datelor ultimului recensământ, în județ trăiesc aproape 3.500 de etnici sârbi, cei mai mulți în localitățile Moldova Nouă, Pojejena, Socol, Berzasca și Reșița. În egală măsură, a punctat câteva date economice referitoare la județul Caraș-Severin, dar și informații despre investițiile sârbe din județ. Conform datelor preluate de la Oficiul Registrului Comerțului Județului Caraş-Severin, la finele anului 2022 erau înregistrate 62 de firme cu capital sârb. În ceea ce privește învățământul, la nivelul anului școlar 2022-2023 au funcționat în total 10 grupe de grădiniță și două clase de nivel primar cu predare în limbă sârbă.


În încheiere, Ioan Dragomir i-a mulțumit Excelenței Sale pentru activitatea desfășurată în cadrul Consulatului General al Republicii Serbia la Timișoara și i-a urat succes în tot ceea ce va întreprinde în viitor.


Tot astăzi, Vladan Tadić s-a întâlnit la Reșița și cu președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, dar și cu viceprimarul Reșiței, Adrian Dacica.

0 afișări0 comentarii

Comentarios

No se pudieron cargar los comentarios
Parece que hubo un problema técnico. Intenta volver a conectarte o actualiza la página.
bottom of page