top of page
Poza scriitoruluiVocea Banatului

Fotbal – Liga I: FCSB – FC Argeş 4-0, în play-off

FCSB a surclasat-o pe FC Argeş cu scorul de 4-0 (2-0), luni seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, într-un meci din etapa a şaptea a fazei play-off a Ligii I de fotbal.

Vicecampioana a deschis scorul destul de repede, prin Florin Tănase (8), din penalty, după un fault comis de Joao Miguel asupra lui Darius Olaru.

Omul meciului a fost Olaru, care a reuşit o dublă, în min. 34, din pasa lui Florinel Coman, şi 83, cu un şut de la circa 25 de metri. Celălalt gol al echipei bucureştene a fost înscris de Iulian Cristea (65), cu capul, după un corner executat de Tănase.

FCSB a reuşit a patra sa victorie consecutivă, toate fără gol primit, trei dintre acestea cu 4-0.

FC Argeş a pierdut ultimele două meciuri cu acelaşi scor, 0-4.

În sezonul regulat, cele două echipe şi-au împărţit victoriile, FCSB s-a impus acasă cu 2-1, iar FC Argeş cu 1-0 la Piteşti. În play-off, FCSB a câştigat cu 3-2 la Piteşti.

FC FCSB – FC Argeş 4-0 (2-0), Arena Naţională – Bucureşti Au marcat: Florin Tănase (8 – penalty), Darius Olaru (34, 83), Iulian Cristea (65). Arbitru: Ionuţ Coza (Cernica/Ilfov); arbitri asistenţi: Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava), Radu Adrian Ghinguleac (Bucureşti); arbitru de rezervă: George Cătălin Găman (Craiova) Observatori: Augustus Constantin (Râmnicu Vâlcea) – CCA, Imilian Şerbănică (Bragadiru/Ilfov) – LPF AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: Facebook FCSB

0 afișări0 comentarii

Comments


bottom of page