top of page
Poza scriitoruluiVocea Banatului

Cum trebuie să procedeze un român care vrea să-şi AMÂNE rata la banca. Guvernul a stabilit cadrul le

Ministrul Finanțelor Adrian Câciu le-a transmis o veste bună românilor cu rate la bănci: pot să amâne plata, daca asta îi ajută. Totul, pentru o perioadă de 9 luni.

Prevederile amintite se adresează persoanelor juridice şi fizice afectate de criză.

Trebuie să depui o cerere la bancă

Beneficiarii creditelor, persoane fizice, trebuie să depună la bancă o declarație pe propria răspundere din care să reiasă faptul că au înregistrat o creștere cu minimum 25% a cheltuielilor medii lunare, ca urmare a creșterii prețurilor în ultimele 3 luni anterioare solicitării suspendării obligațiilor de plată comparativ cu perioada similară a anului 2021.

Pentru ca persoanele fizice să poată accesa această măsură de sprijin vor trebui să nu aibă rate restante.

Pentru firme, din declaraţia pe propria răspundere trebuie să reiasă că au încasări sau rezultate nete cu cel puțin 25% mai mici decât cele din 2021.

Măsuri diferite la Prima Casă / Noua Casă

Măsura se aplică la creditele au fost acordate până la data de 30 aprilie 2022 inclusiv, iar solicitanţii trebuie să nu fi înregistrat restanţe în ultimele șase luni şi nici la data solicitării amânării ratelor.

Dobânzile amânate vor fi capitalizate la soldul creditului existent la finele perioadei de suspendare, singura excepție prevăzută fiind pentru dobânzile amânate la plată aferente creditelor ipotecare acordate persoanelor fizice prin programul Noua Casă.

0 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


bottom of page