top of page
Poza scriitoruluiVocea Banatului

Cota unică rămâne în vigoare. Premierul Nicolae Ciucă a anunțat măsurile fiscale agreate de PNL

Premierul Nicolae Ciucă a prezentat principalele măsuri care au fost adoptate de PNL, în ședința conducerii. El a spus că partidul său nu este de acord cu eliminarea cotei unice și nici cu suprataxarea propusă de PSD. În schimb vor fi majorate taxele pentru jocurile de noroc și pentru băuturile carbogazoase.

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat deciziile adoptate în ședința conducerii PNL. Astfel, PNL a decis să mențină cota unică și să nu susțină suprataxarea. Premierul a precizat că nu se dorește să se afecteze locurile de muncă și economia prin introducerea de noi taxe.

„Partidul Național Liberal va susține menținerea cotei unice de impozitare, astfel încât să putem să asigurăm stabilitatea și predictibilitatea mediului de afaceri. De asemenea, nu vom susține suprataxarea, pentru a putea în felul acesta să asigurăm protecția locurilor de muncă și, desigur, să putem să gestionăm astfel încât să nu crească prețurile la bunuri și servicii. De asemenea, Partidul Național Liberal a decis prin votul de astăzi să putem să eliminăm o parte din excepții în ce privește fiscalitatea, în conformitate cu Planul Național de Redresare și Reziliență”, a precizat Ciucă după ședința conducerii PNL.

Despre introducerea compensării la carburanți

Premierul a făcut o serie de comentarii cu privire la compensarea de 50 de bani pentru litrul de benzină. El a precizat că la acest moment nu s-a putut asigura o compensare mai mare de 50 de bani pentru prețul carburantului. Premierul a spus că această sumă este ceea ce a putut da guvernul și a fost decisă în coaliție.

„În momentul în care am luat această decizie, ea a fost discutată în coaliție și a fost agreată de către toți membrii coaliției. De asemenea, a fost discutată și soluția, ţinând cont că trebuie să fim cât se poate de realiști și să vedem care este suma de bani pe care o avem în bugetul statului. Fiecare dintre noi, personal, aş fi vrut să fi putut să asigurăm o compensare mai mare, dar în momentul acesta vreau să știe toți cetățenii țării că aceasta este realitatea, atât am putut asigura de la bugetul statului.

Şi am făcut în aşa fel încât să discutăm inclusiv cu industria, pentru că nu ne dorim ca și în România să ajungem la restricționarea cantității de carburant care se poate cumpăra de la pompă. De asemenea, am căutat ca prin această măsură să existe asigurarea de carburant necesar desfășurării activităților economice. Doresc, de asemenea, să menționez că prin această măsură nu le anulăm pe celelalte care sunt deja în vigoare. Ea este o măsură complementară. ”, a precizat Nicolae Ciucă.

Cum a fost aplicată compensarea de 50 de bani

Nicolae Ciucă a mai spus că analizele care au stat la baza acestei decizii au fost luate ținând cont de realitate.

„Şi, de asemenea, doresc să spun – pentru că am avut această discuție și în cadrul Biroului Politic Național – toate elementele au fost analizate ținând cont de realitate. România, în momentul de față, își poate asigura aproximativ un sfert din producția proprie de petrol. Chiar s-au vehiculat cifre – la o tonă de petrol național trebuie să importăm 3 virgulă ceva tone de petrol sau produse petroliere, pentru că, ştim foarte bine, motorina nu se produce în țară. Deci, acestea sunt elementele de realitate pe care le-am avut în vedere.

Nu a fost vorba despre o dezbatere, despre o dispută, care dă mai mult. Şi nici nu cred că trebuie să le creăm cetățenilor țării așteptarea că cineva ar fi putut mai mult și nu a dat. Nu! Asta este, o afirm cu toată responsabilitatea. De aceea am și luat termen de referință trei luni de zile, pentru că este clar că piață este foarte volatilă și avem nevoie să ținem cont de întreaga dinamică a pieței și să fim în măsură să intervenim atunci când este cazul”, a mai precizat premierul României.

Măsuri fiscale luate în calcul de coaliție

PNL și PSD intenționează să mărească accizele la alcool și tutun, să aplice TVA de 19% pentru băuturile cu zahăr și să mărească impozitul pentru jocurile de noroc la 40%. Liberalii și social-democrații au convenit să scutească de impozit salariile din agricultură și construcții până la 10 mii de lei. În prezent, pragul de la care se aplică aceste scutiri este de 30 de mii lei.

Coaliția mai ia în calcul să impoziteze dividendele cu un procent mai mare, de 8 la sută, de la 5 la sută. Acest procent va fi aplicat inclusiv companiilor de stat.

De partea cealaltă, în ședința PSD, ministrul finanțelor Adrian Câciu, a propus, pe lângă majorarea impozitului pe dividende de la 5 la 8%, creșterea accizei cu 6 bani pe produsele din tutun, majorarea accizei la alcool cu 20%, și o majorare a TVA-ului pentru sectorul HORECA de la 5 la 9%. Informațiile au fost prezentate pe surse din PSD.

Sursa foto: Nicolae Ionel Ciucă

0 afișări0 comentarii

Comments


bottom of page