top of page
Poza scriitoruluiVocea Banatului

Ciolacu: PNL să-și asume „dezastrul” din Bucureşti/ „Nu contează că suntem în coaliţie”

Liderul Partidului Social Democrat afirmă că PNL-ul ar trebui să-și asume „dezastrul” din București. Și arată cu degetul în direcția actualului primar general al Capitalei, Nicușor Dan, care a candidat la precedentele alegeri locale cu susținerea PNL-ului.

Marcel Ciolacu a adus în discuție și numele primarului sectorului 1, Clotilde Armand. „Domnul Nicuşor Dan a fost votat. Nicuşor Dan este candidatul Partidului Naţional Liberal şi al USR-ului. Să şi-l asume. Nu contează că suntem în coaliţie. Să îşi asume Partidul Naţional Liberal dezastrul din Bucureşti. Doamna Clotilde, chiar dacă e din partea USR, este candidat şi primar susţinut de către Partidul Naţional Liberal şi de către USR”, a declarat Ciolacu, luni seară la România TV.

Șeful PSD săgetează PNL şi USR: „Îl susţin pe Nicuşor Dan”

Politicianul aflat la cârma PSD-ului consideră că liberalii – reprezentanții partidului condus de către Nicolae Ciucă, aflat în cadrul coaliției de guvernare, alături de social-democrați – n-ar trebui să se supere că a dat glas acestor concluzii. „Nu e nicio ruşine să spui: am greşit când i-am susţinut. Sau poate îi susţin în continuare, e posibil şi acest lucru. (…) Tot ceea ce se întâmplă în Bucureşti şi tot ce vedem la televizor se datorează PNL şi USR, care îl susţin pe Nicuşor Dan.

Ăsta este adevărul. Nu cred că se poate supăra cineva din PNL că spun aceste lucruri, pentru că ăsta este adevărul, nu am venit să vă mint”, a mai spus Ciolacu.

Nu e prima oară când liderul PSD-ului lasă să se înțeleagă că e nemulțumit de activitatea actualului edil general al Capitalei.

Sursa: national.ro

Sursa foto: Facebook Marcel Ciolacu

0 afișări0 comentarii

Comments


bottom of page